Destinatarii scrisorii
Capitolul 1
1 Iacob, slujitorul lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece triburi care trăiesc în diaspora: Salutare!
Răbdare, credință și înțelepciune 2 Să considerați ca o mare bucurie, frații mei, când treceți prin diferite încercări,
3 știind că încercarea credinței voastre produce răbdarea,
4 iar răbdarea trebuie să ducă la desăvârșirea faptei ca să fiți desăvârșiți și integri, fără să vă lipsească ceva.
5 Dacă îi lipsește cuiva dintre voi înțelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor din belșug, și fără mustrare, și i se va da,
6 dar să o ceară cu credință, fără ezitare, fiindcă cel care stă la îndoială se aseamănă cu valul mării purtat de vânt și aruncat de ici-colo.
7 Un astfel de om să nu-și închipuie că va primi ceva de la Domnul,
8 pentru că este un om cu suflet împărțit
a, nestatornic în toate căile sale.
9 Fratele care este umilit să se mândrească de înălțarea lui,
10 iar cel bogat de umilirea lui pentru că va trece ca floarea ierbii.
11 Căci soarele s-a ridicat cu arșița lui și a uscat iarba, iar floarea ei a căzut, înfățișarea ei frumoasă a pierit. Tot așa și cel bogat se va sfârși în lucrările sale.
Note de subsol
a Lit.: cu suflet dublu. Expresia se referă la creştinul în conflict cu el însuşi, incapabil de o alegere definitivă. În acest context, "criza" spirituală nu poate fi o stare normală şi permanentă a celui care, prin credinţă, a ales să-l slujească pe Dumnezeu.